În viață vom avea parte de necazuri. Datorită naturii noastre păcătoase și a tacticilor puse în aplicare de către dușman, acestea se pot regăsi la tot pasul. Nu ar trebui să fim surprinși de situațiile prin care trecem; Isus ne spune clar că vom avea necazuri în lumea aceasta. De ce ar spune El un astfel de lucru? Pentru că este onest și ne iubește. Pregătindu-ne în avans, Isus ne ajută să evităm îndoiala și teama ce ne pot cuprinde în vremurile grele.
Isus ne-a arătat ce înseamnă a fi smerit în ascultare. El a fost supus unor lucruri cu mult mai greu de îndurat decât cele cu care majoritatea dintre noi ne vom confrunta vreodată—suferind moarte pe cruce. Acum, El stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, mijlocind pentru noi. Ne putem găsi alinarea în conștientizarea faptului că avem un prieten care simpatizează cu slăbiciunile noastre.
Putem sărbători știind că fiecare încercare dificilă ne apropie de Hristos și de Împărăția Sa veșnică. Aceasta este speranța noastră: Isus Hristos a biruit păcatul și moartea pentru totdeauna. Moartea nu L-a putut ține, mormântul nu a reușit să-I adăpostească trupul, puterea păcatului nu L-a înfrânt iar întunericul nu a izbutit să-L învingă!
Din moment ce lucrarea încheiată de Hristos pe cruce ne permite să fim numiți copii ai lui Dumnezeu, noi putem asemenea Lui să învingem păcatul. Isus a biruit deja lumea—aceasta incluzând fiecare situație dificilă ce poate apărea în cadrul ei. Acum, ne putem îndrepta privirile spre locuința noastră veșnică unde vom locui alături de Isus.